Dec 23 2015

Ce trebuie să știi când termini o facultate de IT

Category: MiscellaneousIuliana @ 20:38

Anul ăsta am avut multe interviuri cu copiluți de la facultatea de Automatică și Calculatoare de aici din Sibiu. Materia nu este diferită de cea de la Iași și mai surprinzător nu este diferită mai deloc de ceea ce am studiat eu acum 10 ani.  Ceea ce mi se pare stupid în draci. Pentru că de atunci lumea IT a evoluat sănătos.

Spre exemplu, Github a fost lansat în 2008. Să îmi vii la un interviu și să nu știi ce este acela GitHub, înseamnă că nu te interesează deloc domeniul studiat. Mai mult așteptările mele sunt ca orice student să aibă cont pe GitHub și ceva proiecte ale sale pe care să mă uit ca să îi pot evalua potențialul. Dacă ai cont de Github cu ceva activitate, nici nu mă mai interesează CV-ul tău.

Dar să las asta la o parte și să scriu lista așteptărilor:

  • un limbaj de programare high level (Java, C#, C++, Python)
  • să știi să lucrezi binișor cu un editor profesional pentru aceste limbaje (Eclipse sau Intellij IDEA pentru Java, Visual Studio pentru C#)
  • un limbaj de programare web (JavaScript, Php) – vei impresiona serios dacă știi jQuery.
  • un limbaj markup , adică ar cam trebui să știi ce este acela HTML și XML
  • un sistem de versionare (CVS, SVN, Git)
  • un sistem de operare, Windows de obicei. Dar dacă vrei să faci impresie sănătoasă la interviu, ar fi bine să știi Linux.
  • un limbaj de scripting (Bash, Perl)
  • să știi ce este aceea o bază de date și să știi să folosești oricare din MySQL, PostgreSQL, Oracle

În 4 ani de zile, dacă faci un proiect pe semestru le poți acoperi pe toate.

Și încă ceva, învățați cum se face un CV, nu mai folosiți prostia de Europass! Făceți-vă un CV al vostru, cu fix ceea ce știți sigur, cu fiecare proiect ce v-a plăcut și la care ați lucrat menționat acolo. Enumerați materii ce v-au plăcut și calificativul obținut dacă nu aveți proiect de menționat. (Dacă faceți asta așteptați-vă la întrebări din materiile respective.)  Dacă sunteți într-adevăr pasionați de domeniu și mici super-staruri IT prin facultate puteți cere recomandări de la profesori.

Încă un lucru foarte important: dacă încă sunteți în facultate sau abia ați terminat facultatea și CV-ul nu conține nimic din cele de mai sus, la interviu inevitabil veți primi întrebări din materia din facultate. Așa că dacă ați frecat menta și n-ați luat în serios algoritmii și structurile de date … cam nasol.

Faceți-vă un cont serios de LinkedIn cu detaliile din CV. La un search pe Google după numele din CV, cel mai bine e să apară primele: contul de LinkedIn, GitHub și apoi contul de Facebook. Și apropos de contul de Facebook, n-am să te judec dacă ai publice poze în fundul gol, dar dacă pe contul tău de Facebook găsesc sharuite doar articole despre Salam din Libertatea sau alte asemenea și postări cu înjurături, am să mă gândesc de două ori înainte să te chem la interviu. Personalitatea online este extensia ta.

Și nu vă mai treceți adresa de acasă în CV, asta e rămășită de când rezultatele la interviuri se trimiteau cu Poșta Română! Faptul că faceți chestia asta îmi spune că ați mers pe sistemul monkey see, monkey do și nu ați gândit deloc când ați făcut CV-ul.


Sep 20 2015

First time in Făgărași mountains

Category: MiscellaneousIuliana @ 13:41

This weekend I interrupted my normal routine to go hiking. I have not done this in 3 years and I missed it a lot so when given the opportunity I took it. I really like getting lost in places that civilization hasn’t managed to touch that much. I love the silence, the tranquility of secluded places in the mountains that not that many persons get to reach. In the below image you can see the mountain route in blue. I went there with two friends that knew the mountain better than I did.
Screenshot 2015-09-20 12.29.50

 

 

 

 

Continue reading “First time in Făgărași mountains”


Jan 16 2012

VirtualBox with Gentoo(4)

Category: Miscellaneous,TechnicalIuliana @ 13:58

This post is the not about the virtual machine or Gentoo, is more about setting up the tools that you will use to develop your applications and other good practices.

First, let’s talk more about environment variables. I mentioned in my previous post the JAVA_HOME variable. Most development tools need their environment variables too and they are not set up by Gentoo, so we will have to do this the way I like it, by hand. Every user has in it’s home directory – in /home/[username] (on my machine /home/jules) a file named .bashrc.The good practice is to edit this file by adding the necessary environment variables required by the tool that user will use.

1. Apache Ant

Apache Ant is a Java library and command-line tool whose mission is to drive processes described in build files as targets and extension points dependent upon each other. The main known usage of Ant is the build of Java applications. Ant supplies a number of built-in tasks allowing to compile, assemble, test and run Java applications.

It is easy to use, quite practical and I recommend it for small scale applications. The installation of Ant consists in unpacking the a

rchive, setting the ANT_HOME and adding the bin directory to the environment PATH variable of Gentoo. Also, the bin directory for Java should be added too, we’ll do that too.

To download ant, go to http://ant.apache.org and under Download menu item, there is a Binary Distributions link, click on that. On the frame on the right you will have a set of links which point to current versions of Ant. Download the tar.bz2 archive, you can use Firefox to do that or you can use wget:

# wget http://mirrors.hostingromania.ro/apache.org/ant/binaries/apache-ant-1.8.2-bin.tar.bz2

Then you have to unpack it:

# tar xpf apache-ant-1.8.2-bin.tar.bz2

After unpacking you will have a directory named apache-ant-1.8.2, usually I rename it to ant, because the version is not that important when the update is made by copying the new version content over the old one. You can copy it where you want, I usually leave it in the home directory for the current user. Then we have to set the ANT_HOME environment variable.

# cd ~ (gets you in /home/[username])
# nano -w .bashrc

Add the following lines:

# export ANT_HOME=/home/[username]/ant
# export PATH=${PATH}:${JAVA_HOME}/bin:${ANT_HOME}/bin

Save. (Ctrl+X,Y) Test the new environment variables:

# echo $ANT_HOME
# echo $PATH

Continue reading “VirtualBox with Gentoo(4)”

Tags: , ,


Feb 03 2011

Cronica unei năzbâtii târzii(X)

Category: MiscellaneousIuliana @ 11:52

Epilog

Acesta va fi ultimul episod din cronică având în vedere că mâna mea deja şi-a reluat aproape în totalitate funcţiile. Mai am ceva muşchi puţin atrofiaţi, dar după ce mă voi putea urca pe bicicletă sau voi putea reîncepe să joc baschet probabil se vor rezolva şi ei. Cum de s-a rezolvat aşa de repede? Ei bine, am făcut fizioterapie, exact aşa cum a recomandat domnul doctor Bogdan Zaharia. Ele recomandase de fapt doar kinetoterapie, dar dacă mi-am permis să achit pachetul complet, de ce să nu o fac? La o adică atunci când e vorba de sănătate, nu e bine să te zgârceşti la resurse. Hai să vă dau detalii în caz că vreodată, deşi nu vă doresc, poate veţi avea nevoie de aşa ceva.

Am aflat despre Centrul Medical Domenico, de la un coleg de suferinţă cunoscut în spital, care s-a întâmplat să fie şi student la facultatea Apollonia. De ce are acest lucru importanţă? Pentru că Centrul Medical Domenico are sediul la etajul doi al clădirii în care funcţionează facultatea respectivă. Totul m-a costat 120 lei (preţ redus pentru că aveam trimitere de la medicul de familie – da, acum am şi de ăsta) , din care 20 de lei a fost consultaţia, iar restul tratamentul care a constat în: masaj magnetic la nivel molecular, masaj al antebraţului, băi galvanice şi kinetoterapie. Totul durat 10 zile, iar recuperarea mobilităţii a fost în procent de 100%. Singurele mişcări pe care nu le pot face complet sunt cele care implică muşchii puţin atrofiaţi şi nu pot efectua cu mâna operaţii care implică forţarea osului radius, din motive evidente, acesta find cel care a fost rupt în trei locuri. Şedinţele de kinetoterapie le voi continua încă o vreme până când medicul care se ocupă de cazul meu va fi pe deplin mulţumit.

Timp de zece zile la ora 11:15 plecam din sediul Cenit, fugeam până în staţia de tramvai din baza 3, pentru că m-am prins eu că pe la şi 20 pleca un 7 de acolo, care mă ducea până în Piaţa Unirii, unde mă întâlneam cu Alex, colegul de suferinţă, împreună cu care mergeam apoi până la destinaţie. (Peste strada ce duce spre Păcurari de biblioteca Eminescu este sediul centrului Domenico şi al universităţii Apollonia) Urmau apoi trei sferturi de oră de relaxare, apoi un sfert de oră de chin, adică kinetoterapia, unde mâna mea era practic forţată să facă mişcări ce înainte de accident erau normale şi naturale. După care din nou fugit după tramvai, ajuns la muncă, băgat programare sau altele şi în final seara … somn. :)

Per total, ce mi s-a întâmplat mie a reprezentat o uşoară (:P) ieşire din rutină. Deşi nimeni nu-şi doreşte să stea prin spitale, operaţii, fizioterapie, privind în urmă nu pot decât să remarc că a fost o experienţă interesantă. Am cunoscut o mulţime de oameni interesanţi, oameni inteligenţi, pasionaţi de meseria lor şi pentru care faptul că eu m-am făcut bine şi le-am mulţumit din toată inima a reprezentat o satisfacţie profesională, o mărturie a faptului că sunt cu adevărat buni şi talentaţi în meseria lor. Aşa că, ştiu că sună stupid, dar nu îmi pare rău că mi-am rupt mâna.

Aş vrea să mulţumesc încă o dată personalului spitalului Sf. Ioan din Iaşi, în special doctorilor Paul Ioan Sârbu şi Bogdan Zaharia, personalului spitalului Sf. Spiridon, în special doamnei/domnişoarei doctor Irina Ilieş (cea datorită căreia ochiul meu este bine şi doar cu o cicatrice simpatică şi foarte micuţă) şi personalului de la Centrul Medical Domenico, în special doctorului viitorului doctor (corectare la cerere:P) Andrei Zală.

Tags: , ,


Jan 20 2011

Cronica unei năzbâtii târzii(IX)

Category: MiscellaneousIuliana @ 0:20

Bye cyborg world, welcome back among humans!

cyborgAcum ceva vreme când am fost operată şi mi s-au implantat broşele un binevoitor a fost aşa de drăguţ încât să mă numească Robocop, Cyborg sau jumătate om – jumătate maşină. Acelaşi om m-a salutat astăzi cu  Welcome back among humans! cu ocazia  scoaterii şi ultimului gips.

De la instalarea ultimului gips şi până astăzi s-au întâmplat multe.

În primul rând m-am reîntors la serviciu pentru finalizarea proiectului ce trebuia să fie gata pe 20 decembrie 2010. Sunt şanse mari să îl termin până pe 4 februarie 2011, ultima mea zi alături de echipa Cenit. Pe 7 februarie încep colaborarea cu o altă companie mai mare și diferită de Cenit, despre care am spus pe aici, că dacă vreodată voi fi nevoită să plec de la Cenit, va fi prima opţiune pe lista mea. Nu am fost nevoită să plec şi nici nu s-a întâmplat nimic rău, doar că … mi-au făcut o ofertă de nerefuzat. :)

Doctorul rezident ce se ocupa de cazul meu mi-a găsit blogul, de acum trebuie să am grijă ce scriu. (Deamn… fără descrieri incendiare de acum…)

Am învăţat să fac vreo trei feluri de prăjituri absolut delicioase. Ce face plictiseala dintr-un om cu o mână stângă!

În luna ianuarie am avut un chiriaş, fratele lui Rpx, care m-a servit în fiecare seară cu vin fiert. Incredibil, acest tratament nu mi-a afectat capacitatea de vindecare. ;)

Revenind… astăzi mi-am scos gipsul. Proces scurt şi relaxant. Doctoraşul minune a fost şi el destul de relaxat azi, fără operaţii, fără prea mulţi pacienţi la control, fără cazuri dificile aşa că totul a durat aproape o oră. A durat atât de mult pentru că a trebuit să aştept procesarea ultimei radiografii. În tipul acela mort m-am apucat de curăţat mâna care după scoaterea gipsului arăta ca dracu – piele moartă, betadină şi păr crescut aiurea care a cauzat o iritaţie urâtă. (Şi Hartzz mai voia poze … sigur că da…) După care m-am dus ca tot angajatul model la serviciu unde m-am jucat puţin cu JAXB.(nu vă chinuiţi să căutaţi pe Gogu ce e aia, simţeam eu nevoia să menţionez acest detaliu doar pentru că în ultima vreme totul merge uns la proiectul ăsta.)

În concluzie, începând de astăzi am o mână … nouă şi aproximativ funcţională. Ca să o fac funcţională complet voi vizita zilnic timp de de vreo două săptămâni un fizioterapeut recomandat de un coleg de suferinţă cunoscut în spital.

Şi acum hai să lămuresc ceva legat de aşteptatul prin spitale, pentru că am avut impresia că doctoraşul minune s-a simţit puţin deranjat de postarea anterioară în care am menţionat timpul petrecut aşteptând în spital şi ultimul lucru pe care aş vrea să-l fac este să supăr acest minunat om cu lipsa mea de tact.

Am aşteptat destul de mult la fiecare control, dar nu m-am agitat şi enervat niciodată şi nici n-am reproşat nimic nimănui. Am înţeles nişte chestii pe care orice posibil viitor pacient trebuie să le înţeleagă şi anume:

  • doctorul ştie mai bine, a făcut o facultate foarte anevoioasă pentru asta.
  • dacă eşti conştient şi gândeşti logic şi nici nu ai o hemoragie de la o arteră principală, nu eşti o urgenţă, deci nu te supăra că eşti lăsat să aştepţi. Când se întâmplă asta motivul este sigur un caz mai grav decât al tău.
  • spitalul Sf. Ioan din Iaşi probabil deserveşte pacienţii cu oase rupte din toate judeţele dimprejur (am auzit oameni spunând că sunt din Vaslui şi Botoşani cât am bântuit pe acolo) deci iarăşi, cine se aşteaptă să nu aştepte pe acolo este puţin cam … naiv.
  • eşti în România, iar Dr. House şi Spitalul de urgenţă sunt doar filme. Spitalele nu sunt făcute să îţi facă plăcere să fii pacient, sunt făcute să te motiveze să te faci bine cât mai repede ca să scapi de acolo.
  • spitalul Sf. Ioan are dotări vechi de 20 de ani, cu toate astea oamenii aceştia salvează vieţi cu ele. (Făcând o comparaţie, nu îmi închipui cum ar fi să lucrez eu la proiectul curent pe un k6 la 500MHz…) Să nu vă mire dacă o să vi se spună să cumpăraţi un câmp sau un halat. Puteţi să nu, dar pentru sănătatea voastră ar fi recomandat să da.
  • majoritatea spitalelor din România funcţionează cu personal insuficient.

Pentru toate aceste motive nu trebuie să vă enervaţi când aşteptaţi. Tot pentru aceste motive nu se cuvine să privaţi personalul medical de respectul dumneavoastră.

Tags: , , ,


Jan 13 2011

Cronica unei năzbâtii târzii (VIII)

Category: MiscellaneousIuliana @ 23:25

Scoaterea broşelor

Vă spusesem la un moment dat că mi s-au montat două şuruburi pentru a-mi pune mânuţa la loc. De fapt nu au fost şuruburi, ci broşe, pentru mine arătau ca două sârme. Folosesc trecutul şi pot să spun cum arătau de fapt, pentru că le-am scos vinerea trecută. Bine… nu eu, ci doctorul rezident care se ocupă de cazul meu, nu de alta, dar era puţin cam imposibil să mi le scot singură cu mâna stângă.

Tot cum vă spuneam pe aici, de cazul meu s-a ocupat o versiune locală a lui doctor House, adică domnul doctor Paul Dan Sîrbu, medicul primar, cel care m-a operat şi un doctor rezident tinerel (cred că este mai tânăr decât mine). El este cel care mi-a preluat cazul în seara de 3 Decembrie 2010 şi cel care mi-a urmărit evoluţia aceste 40 şi ceva de zile. Se numeşte Bogdan Zaharia şi dacă (deşi nu vă doresc aşa ceva) ajungeţi cu vreun osicior rupt la spital sunteţi cei mai norocoşi dacă el se va ocupa de voi.

Cum spuneam vinerea trecută mi-am scos broşele. A durat în total 5 ore:

  • 4 ore aşteptarea
  • 20 minute scoaterea gipsului
  • 20 de minute curăţarea zonei şi pregătirea pentru extracţia broşelor
  • 5 minute extracţia (cu un patent imens)
  • 5 minute curăţarea post-extracţie
  • 30 minute instalarea noului gips (de care scap luni 17.01.2011 dacă am noroc)

Cu câteva zile înainte la un control de rutină când aşteptam ca doctoraşul minune să aibă ceva timp şi pentru mine a ieşit din ambulatoriu un bărbat la vreo 45 de ani cu mâna pansată. Şi din solidaritate probabil, a vorbit cu mine şi mi-a spus cât de groaznic doare extracţia broşelor. M-a speriat aşa de tare încât după scoaterea gipsului am ieşit din camera respectivă tremurând ca varga. Norocul meu a fost că între scoaterea gipsului şi extracţia broşelor era o distanţă temporală de două ore cauzată de o operaţie în care era prins doctorul Zaharia, aşa că nu mai tremuram când s-a întors şi şi-a putut face treaba liniştit.

Ca idee, scoaterea broşelor n-a durut cine ştie ce, mai mult a durut igienizarea zonelor, pentru că se pare că minunatul doctor are o mână cam … greluţă.  Sau pur şi simplu, m-am panicat eu degeaba. Este o posibilitate foarte …. posibilă :D

Acum am un gips mai mare decât celălalt, pentru că doctorul minunat a turnat prea multă betadină şi încercând să o împiedice să iasă prin gips, doctorul care se ocupa de gips, a mai înconjurat mâna cu încă o faşă imensă, peste care a pus gipsul. Epic Fail though…

Teoretic mai am 4 zile de stat cu mâna în gips.  Speram ca  în aceste 40 şi ceva de zile să descoper ceva talente speciale ale mâinii stângi … Epic Fail again…

Tags: ,


Jan 05 2011

Cronica unei năzbâtii târzii (VII)

Category: MiscellaneousIuliana @ 19:12

Respectul pentru viaţă

Respectul pentru viaţă e un har. Unii oameni se nasc cu el, alţii îl dezvoltă în fragedă pruncie în urma unui eveniment nefericit. Sunt oameni care se limitează la a fi oameni cu ceilalţi sau la a-şi manifesta respectul faţă de viaţă îngrijind plante sau animale. Dar sunt şi cei care fac din asta o pasiune şi dau la facultatea de medicină.

Medicina este la fel ca orice facultate, iar studenţii ei la fel ca oricare alţi studenţi. Unii învaţă şi înţeleg materia, pentru ei modul de funcţionare a unui corp uman ajunge să fie la fel de uşor de înţeles şi de logic, precum un calculator pentru un inginer IT. Unii învaţă mecanic. Iar alţii îşi cumpără examenele folosind ca monedă de schimb fie banul, fie propriul corp. (M-am uitat de curiozitate pe o lista cu rezultate lipită pe geamul uneia dintre clădirile spitalului Sf. Ioan, toate fetele aveau note >= 9. Coincidenţă? Mă îndoiesc.)

Cei care o înţeleg ajung să profeseze, iar rezidenţiatul e încă o etapă de triere. Printre cei care îi întâlneşti în spitale în timpul rezidenţiatului îţi dai seama foarte uşor care pun suflet în ceea ce fac şi cei care nu fac asta, fie pentru că poate li s-a acrit de moşnegi ipohondri, pacienţi reticenţi sau de lipsa de respect a statului român faţă de profesia lor, fie că poate şi-au greşit meseria, dar nu mai au cale de întoarcere. Cei care pun şi suflet în profesia asta respectă viaţa şi se dau peste cap să o salveze, indiferent de ambalajul ei.

Când am fost în spital pe 22 decembrie 2010 am văzut-o pe fata ce a încercat să se sinucidă pe care am menţionat-o în postarea anterioară. Mai exact, am fost invitată urgent afară din sala de radiologie pentru a i se putea face ei analiza în cauză pentru că medicii voiau să încerce să îi replanteze la loc picioarele. Am privit-o în ochi. Erau atât de calmi, reci şi oarecum trişti. Nu era nici un pic de teamă în ei. Poate era şi ceva dezamăgire, că nu îi reuşise planul probabil… E ciudat tare cu oamenii ăştia, când suferinţa este de natură fizică sunt oameni care sar să te ajute chiar dacă nu te cunosc, dar când durerea este psihică nimeni nu vrea sau poate să ajute, pentru că poate suntem superficiali şi dispobilibiltatea noastră de a ajuta sau posibilitatea de a identifica pe cei care au nevoie de ajutor nu bate până acolo, înăuntru.

Ce am remarcat a fost atitudinea celor din jurul ei, se mişcau aproape mecanic, rece. Brancadierii, asistentele, toţi erau reci cu ea. Aveau în ochi o amestecătură de scârbă şi dezamăgire faţă de ea şi de gestul pacientei. Asistenta de la radiologie, când mi-a venit rândul şi-a manifestat verbal repulsia faţă de gestul ei, în timp ce curăţa cu obidă aparatul de sânge. Atunci am înţeles de ce. Oamenii aceia au făcut o facultate care nu este chiar pentru oricine. Şi-au tocit coatele învăţând şi apoi au ajuns la rezidenţiat unde turele sunt mult mai lungi decât se ştie oficial şi mult mai prost plătite decât ar trebui. Au făcut o grămadă de sacrificii şi probabil că le fac în continuare doar pentru că asta vor să facă, să salveze vieţi. Multora dintre ei sinuciderea li se pare cea mai mare lipsă de respect faţă de viaţă şi le vine foarte greu să ascundă ceea ce simt.

Cu toate astea s-a făcut operaţia de replantare a picioarelor pacientei respective. Sper să fi reuşit. Şi sper ca ea să realizeze gravitatea actului săvârşit şi să ia viaţa de la capăt privind-o altfel. Iar dacă motivele gestului sunt aşa de grave încât să încerce din nou, îi recomand să citească Anna Karenina mai întâi, ca să ştie şi ea cum e modul optim de a te sinucide folosindu-te de un tren.

Tags: , , , ,