Jan 28 2015

Alone

Category: MiscellaneousIuliana @ 12:43

He said I should be thankful that I met him, that we taught each other some things. What he taught me is how to be alone. Because never ever before I met him I felt so alone.

As a kid I was a loner, always stuck in my head daydreaming, identifying problems and designing solutions. I use to hide away in my mind from others, because there was no use in communicating if I were misunderstood. My body was there, but my mind was wandering in the infinite universe that is imagination. It was great, but it was still lonely. Then I grew up and I started leaving my mind sanctuary from time to time, because reality was pulling me in. But when I needed to escape and my sanctuary was always there.

Then I met him and I really, really wanted to stay close to him in reality. But he hurt me, he misunderstood me, so I began going back to my sanctuary again and again and again. Then he left. My link to reality disappeared. You would think that this would leave me forever in my sanctuary, but for a while it was exactly the opposite.

Then things started to go back to normal. I went back to my sanctuary, I rebuilt the walls. I made them thicker, higher, stronger. It was still lonely, but it did not bother me anymore. I am strong you see, I fear nothing. I thought I feared being alone. But the thing I feared the most, is feeling alone with someone by my side. Feeling alone when you are actually alone is just natural. Like feeling hungry because you did not eat.

So yeah, I should thank him. He taught me how to be alone. He helped me accept that I will always be alone, in my mind or outside of it. And you should not fear the things that you have no power to change.


Jan 26 2015

AMR 17

Category: MiscellaneousIuliana @ 13:57


Jan 18 2015

Just some thoughts

Category: MiscellaneousIuliana @ 19:37

Love is like glass, it is beautiful, it is delicate and it is fragile. It can break easily, and even if put back together it won’t ever be the same and can no longer fulfill its purpose. Fuck it, I just bought plastic cups for myself.

Anger is the feeling that hides other feelings that hurt too much. It is less painful and easier on the mind and body to be angry than to be sad,frustrated, disappointed or betrayed. It is also more motivating too. A lot of people start practice sports in order to deal with anger, they focus it and they direct it on their bodies. That’s why I run long distances. That’s why I use my bicycle a lot. That’s why I do pushups in the morning. Because I am so sick of being angry. I’d rather be tired.

Having social anxiety is the symptom of being an empath. As am empath you feel what others feel, you are being overwhelmed with other people feelings so much it becomes hard to know your own. Negative feelings are most contagious than positive ones. That’s why I’m antisocial. I’m so sick of dealing with other people’s demons. I can barely deal with my own.

Being alone means having nobody else but you for company. If you hate to be alone, that means you are such a shitty person that not even you like yourself.

Belief is the most precious thing a man has. It does not matter the focus of a belief, if somebody else shits on your belief repeatedly, you will snap. People snap differently. Some cry, some run away, some give in and stop believing, some kill themselves. And some react violently. We are weak, we are only flesh and blood after all.

People say that being a lady means you have to keep your feelings hidden and always be good and kind to everyone. But keeping feelings inside builds up frustration and not everybody deserves goodness or kindness. I have never been a lady and never will be. I’m too true to myself and too fair for that.


Jan 04 2015

Leave me alone!

Category: MiscellaneousIuliana @ 12:42

The tile of this post has been screaming in everybody’s head once in a while. Today it is my turn.

More than 6 months ago I moved to another city, far away from the city where I lived for 13 years. And I dreamed of a new fresh start, in a place where nobody knows me, where nobody considers I owe them anything, where I could just be alone and enjoy my loneliness. I really needed to be alone, I really needed to have boundaries, I really needed for a time where if I felt the need to communicate to anyone I would start the interaction.

I have always hated people that cannot respect your boundaries, that if they do not know you, they are curious about you and want to know you. Even if you do not want to be known. This is me: I do not want to be known. I already have a group of friends I love very much. I do not want to know anyone else. I do not need any more friends or acquittance. At least for a while. I do not want to know or talk to my neighbors. Any my work colleagues, the only way I’ll socialize and talk to them about anything else is if something funny or curious has happened to me. Otherwise I will not waste their time. I really do not want to waste anybody’s time and I really wish more people would think and act the same way.

Problem is that they do not. And they try to get to know me and fell rejected when they fail. Or they just assume I’m a bad person. And maybe I am. And if I am, it would be logical to stay away from me, right? Not to them it is not. They feel the need to let me know that they know me and that they know I’m a bad person. Like I give a fuck.

These things would not bother me If I could just lock myself in my house with all the things that are dear to me or belong to me. But I can’t. And the things I cannot keep safe will probably suffer at some point because I’m thought by some people to be a bad person. Like my car for example. So that’s why I park my car two blocks away now, because one of my neighbors does not understand what public parking space is and cannot understand the need for personal space of some people.

And I hate humanity again and all your “restore faith in humanity” videos and examples mean shit to be. Because all I really want is to be alone. All I really want is to be left alone. All I really want is for people to ignore my miserable existence.

But they won’t. Because apparently I cannot be invisible, no matter how much I try.


Jun 15 2013

Fița numărul trei

Category: MiscellaneousIuliana @ 23:29

Acum doi ani și ceva când plecam în delegație spre Irlanda, la câteva zile, pe plaiuri românești ajungea un laptop super meseriaș, un IdeaPad Z560, cu I5 quad core în el, 6GB de RAM și 640GB hard disk, laptop de care eu urma să mă bucur după ce reveneam acasă, după o lună jumătate. Până am venit eu, partenerul a avut grijă să testeze toate jocurile posibile și imposibile pe el. Și totul a fost bine. Totul a fost bine până când am plecat în delegație în Franța, unde au început fițele.

Prima a fost placa de rețea wireless care n-a mai mers din senin. Ce-i drept până atunci nu o folosisem deloc deci nu aveam să știu dacă drumul i-a venit de hac sau ea nu mersese de fapt niciodată. După ce mi-am cumpărat placă wireless externă și m-am întors din Franța, din curiozitate mai mult am făcut un test plăcii wireless și a mers. Tot din senin. Până în ziua de azi merg cu placa wireless externă după mine pentru că nu știu când se va plictisi cea on-board și va decide din senin să nu mai meargă.

A doua a fost placa de rețea pe UTP. Nu îmi mai aduc aminte când a murit asta. Știu sigur că eram în România, pentru că mi-am comandat placă UTP externă pe usb. Da și cu aia merg după mine, pentru că spre mirarea mea la un moment dat și placa UTP s-a sculat din morți și a mers fără probleme multă vreme. Chiar nu îmi mai amintesc ultima oară când am folosit-o pe cea externă. Dar o iau mereu cu mine când plec cu laptopul undeva. Nu se știe niciodată.

Azi s-a întâmplat altă chestie. Am vrut eu să pun sistemul audio al partenerului la laptopul meu. Toată lumea era plecată de acasă și eu aveam chef de curățenie generală și ar fi mers niște Robin Thicke ca să îmi stimulez latura romantică pentru mai târziu.Am remarcat că nu se auzea decât o boxă. L-am oprit, la ridicat cu fundul în sus și am observat că firele la doi sateliți erau desprinse. Am pus mână pe pistolul de lipit și am făcut o treabă. :D Pun totul la loc, apoi ii dau drumul și dau să înfig mufa în gaura care trebuie și îi ating din greșeală partea metalică. Am simțit un curent micuț, m-am dus si am verificat, mufe, fire tot. Totul părea a fi în regulă, așa că mă întorc la activitatea inițială, aia cu înfiptu. Și nu se întâmplă nimic. De fapt ceea ce s-a întâmplat, a fost că s-a oprit sunetul de calculator. Mă uit strâmb și decuplez obiectele implicate. Mă așteptam să înceapă să cânte muzica la laptop. Nimic. Oooopa! Am făcut debug, am făcut tot ce am știut eu pe linux referitor la sound device. Nimic. Mai era o singură opțiune, opțiunea “windows”, adică restart. Se făcu. Nimic din nou. Deja m-am panicat. Apoi mi-am adus aminte că m-a curentat nenorocita de mufă. Concluzia: mi-am ars placa audio. Well… cică se găsesc pe usb. N-o să mai am USB-uri pentru stickuri și alte alea, dar cui îi trebuie? :))
Vine partenerul acasă, face și el debug. Concluzia: nu e placa, e doar portul, microfonul merge. Înainte să mă resemnez îl pornesc în Windows, ca să zic că am încercat orice. Nimic nici acolo, la sensul că nu mergea sunetul, dar în Device Manager nu apărea că vreun device ar avea vreo problemă. Dau shutdown și îmi văd de curățenie. Seara, îl pornesc din nou în Linux. Nu știu ce voiam să fac, dar de curiozitate am mai făcut un test. Și surpriză, totul merge bine și frumos. Așa că am făcut testul suprem. Am pus sistemul audio, am adăugat boxele pe rând, am atins intenționat mufa ca să văd dacă se mai scapă curent. Totul bine și frumos, singura bubă e că driverele generice din Linux nu știu ce e acela 5.1 sau încă n-am aflat eu cum se configurează, așa că trebuie să mă mulțumesc cu sub-wooferul și doi sateliți. Dar e mai bine decât nimic.

Tăt îi ghini…

Tags: ,


Jun 11 2012

Darren Hayes: A stupid mistake

Category: English posts,MiscellaneousIuliana @ 13:55

The song is amazing, and the video… well, the video is awesome.


Mar 18 2012

Așa mă trec și eu…

Category: Miscellaneous,TechnicalIuliana @ 23:06

   Când eram la începutul carierei mele de developer, mai exact când terminasem facultatea tot ce îmi doream era să găsesc o firmă care să mă angajeze și să mă muncească ca pe un sclav, forțându-mă să îmi folosesc creierul la maxim pentru a acumula informație și a învăța cum să o folosesc astfel încât să cresc în domeniu. Îmi doream să scriu mult cod, să scriu atât de mult cod încât să și visez cod. Nu știu dacă am găsit exact ce căutam, am avut colegi care au evoluat profesional mai repede decât mine, deci ori creierul meu nu duce, ori firma ce m-a găsit, nu m-a muncit destul. Oricare ar fi motivele, acum când mă apropii de șase ani de experiență în development, deși îmi place la nebunie să scriu cod, asta nu mai este așa de important.

Mi se par mult mai interesanți pașii de dezvoltare ai unui proiect, alcătuirea unei echipe, estimări, arhitectură și alte nebunii care la început mi se păreau a fi pierdere de timp. Poate îmbătrânesc, poate experiența își spune cuvântul, chiar nu știu care este motivul pentru care mi-am schimbat punctul de vedere. Nu mă înțelegeți greșit, încă îmi face plăcere să scriu cod, doar că acum codul scris de mine știu ce rol joacă în proiect și știu cum să îl dezvolt ținând cont de imaginea de ansamblu a proiectului.

Și na, acum că văd lucrurile altfel în proiectele IT mă amuză oarecum obsesia unor juniori de a scrie cod, dar adevărul este că până nu ajungi la un anumit nivel tehnic nu poți înțelege imaginea de ansamblu a unui proiect. Și cât de mult lucrezi la prima firmă unde te angajezi contează cel mai mult. De exemplu, guru-ul pe java la compania la care lucrez acum a lucrat încă din al doilea an de facultate la o firma unde programul era de 8-14 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Da, am scris bine, 6 zile pe săptămână. E adevărat că n-a mai terminat facultatea, dar între noi fie vorba, la ce i-ar fi folosit? La ce mi-au folosit mie 5 ani de facultate + 1 an de master? Acum îi sunt  un fel de subalternă (este posibil să scriu prostii – nu știu dacă ierarhia e chiar așa) și asta pentru pentru că în loc să învăț să folosesc tehnologii care chiar se cer pe piață, în loc să rezolv probleme reale  eu am ales să învăț să implementez soluții vechi pentru probleme și mai vechi și în loc să muncesc pentru un salariu am învățat pentru o medie și o amărâtă de bursă.

Dacă ar fi să mă pot întoarce în timp aș spune părinților mei să nu mă mai bată la cap să fac o facultate doar pentru a le îndeplini lor un vis pe care nu l-au putut îndeplini pentru ei înșiși. Le-aș spune să îmi spună că pot să îmi fac un rost în viață fără facultate, dacă asta vreau cu adevărat. E bine să îți îndemni copilul să învețe, dar într-un sistem de învățământ putred și depășit, mai bine îi dai voie să facă ce-i place, îl  îndemni și îl susții să facă din asta o obsesie, are mai multe șanse așa.

Tags: