Feb 27 2017

Iuliana’s log, stardate 13312.16

Category: English posts,MiscellaneousIuliana @ 0:44

I wanted to write something for a while, but stuff kept getting in the way. Since the last time I wrote something here’s what I did. I went to Fosdem, I started working on my new book,  registered to a hardcore fitness program called Limitless and got sick. And that’s about it. Let me tell you about each of these.

Fosdem was as boring as it was last year. Thank god for the waffles, the beer and the stickers, because presentations were not that catchy. OReilly’s was there selling books at really small prices. I don’t think I’m going next year. Fosdem presentations might be interesting for a high-school or university student, but for a software architect with more than 10 years of experience and technical author, not so much. I actually told my co-workers that most probably Fosdem won’t be interesting until I will hold a presentation there. ;)

The new book, I might have mentioned that, is Spring Pro, the 5th edition. I am modifying the sources wrapping them up together into a multi-module Gradle project. I will try to add code samples with everything new introduced in Spring 5 and I hope to send the manuscript on the 31st of August. I don’t know what else can I say. I have already submitted the first three chapters, so I think the book will happen.

The fitness program, well that was a long time coming. I do not have a weight problem, I have an agility and resistance problem. So I don’t think it would be that bad to lose some weight and get fit. I’m in the second month of Limitless and I love it. It gets me so tired that I just take a shower and go directly to sleep in the training days. And I learned to eat more and healthier.

When I left for Fosdem I felt a little uneasy, but I could not quite pinpoint the cause. The first night in Bruxelles made it obvious though. I had a few periods of fever over the night and I woke up with a head-ache. I decided to try to suck it up and fix it when I will get home. So I made the effort and almost succeed. Almost, because when coming back, I did not feel comfortable driving from Cluj to Sibiu. Anyway, I got back home, and although I felt a little light-headed, I thought it will pass. Then my throat started hurting, and it kept on for three days. And when I put my head on the pillow, the cough started. I tried anything for that, but still manage to only sleep 2-3 hours per night. I got pills, I worked from home and on Saturday morning after a few sauna sessions, I was standing next to my car, looking at the sun and smelling the spring air. The sun was shining, the spring was coming and I could breathe easily. On Sunday I woke up with difficulty to breathe. It felt like there was something pressing my chest. And it was not the cat at this point. Went to the doctor, got antibiotics. Three fucking weeks of antibiotics! At the end of the first week I felt way better. And then my throat started hurting again. And I had a runny nose, because why not? So yeah, apparently it is possible when you are full of antibiotics for a cold, to just catch a different cold virus. Every time I get a cold, I keep thinking, how the hell are we supposed to heal HIV and cancer, when we cannot design a vaccine to cure the cold viruses? And the irony in all this? I am so paranoid about getting a cold that I’m usually very careful: I take vitamins, I eat healthy and I get out of the house dressed according to the season. I am the last person you would expect to catch a cold. But here I am, I’ve been cold since the 3rd of February and it is not over yet.

I am now writing from Frankfurt. I am here for an important meeting and I have an uneasy feeling. I had it all week. No idea why. I hope nothing will go wrong.

Stay safe, stay happy!

 


Feb 15 2017

Win some, lose some

Category: MiscellaneousIuliana @ 22:48

Writing in English on this blog has its advantages. The first advantage is that I can reach a wider public.  The second is that my knowledge of the English language is improving.(I hope). The third advantage is that friends of other nationalities can also read me and have a feeling of keeping in touch with me.

The disadvantage of all this is that MySQL crashes more often, as more readers, under the hood means more connections to the database. And thus, the memory leaks of such a competent software kinda make the memory insufficient for the said software to run.  I know, I know I have to learn how to configure it better. But guys, I’m not a MySQL Administration savy, and I do not have the time right now to become one either.

So what did I do? The easiest thing, I used something I know: Linux and bash scripting. I created a cron job to restart MySQL every two weeks. I can only hope my script will stop and start the service, before it kills itself because of the memory leaks.

But, just in case,  here it goes: I am asking for help. This blog is hosted on Ec2 micro machine. If you have a smart configuration for MySQL that will make my cron job useless, please send it to me via email, or just put it here in a comment so me and other busy part-time bloggers like me will put it to good use.

Stay safe, stay happy!

Tags: , ,


Feb 12 2017

Politețea …

Category: MiscellaneousIuliana @ 23:03

… este atât de rară, încât atunci când cineva este politicos cu mine, am impresia ca flirtează de fapt cu mine.

Cum prea bine știți de acum, am scris două cărți tehnice de Spring. Și lucrez la a treia. Asta n-o știa prea multă lume. Eh, de acum știți. Cărțile astea au niște proiecte atașate, proiecte pe care le-am pushuit pe GitHub. Sursele sunt oricum publice deci n-avea rost să nu îmi cresc reputația pe GitHub cu ele.

La finele anului trecut Apress, probabil împins de la spate de partenerul mai puternic Springer, s-a gândit că este momentul să intre în sfârșit în secolul 21 și să urce sursele tuturor cărților pe GitHub, ca să nu mai stea cu ele pe FTP ca neanderthalul. Numai că persoana ce s-a ocupat de asta nu a făcut treaba chiar profesional. Mai exact, a luat direct arhivele de pe Sharepoint și le-a urcat pe GitHub, prin operația asta să bușească una din arhive.

Te-ai aștepta ca oamenii ce au cumpărat cărțile să îi contacteze să le spună de boroboață. Nope. Oamenii respectivi preferă să îmi scrie emailuri direct mie. Ceea ce nu e rău … doar că, puii mei, dacă ai ajuns la emailul meu, nu poți să te uiți mai întâi pe contul meu de GitHub? În fine, nu despre asta vreau să scriu, dar ajung și acolo.

După ce dau oamenii de surse, încep emailurile: de ce nu merge aia? unde găsesc aia? Uneori îmi vine să urlu: RTFM!!! sau AFG(Ask Freaking Google). Sincer acum, dacă citești cartea nu ai cum să nu înțelegi cum merge una sau alta.   Dar, nah, oamenii ăștia mi-au făcut minunata favoare de a-mi cumpăra cartea, deci sunt un drăguță. În contractul meu nu scria că voi face suport pentru cărțile astea, așa că faptul că le răspund mă face o persoană destul de decentă zic eu. Pentru asta m-aș aștepta la un email cu: Mersi fain, acum merge! sau orice pe acolo. Ei bine nu. Nu tu mulțumesc, nu tu o zi bună. Nimic tată.

Și nu, nu sunt români. Sunt de toate națiile. Încep serios să cred că suntem o societate de idioți cu zero skilluri sociale. Nici eu nu sunt perfectă. Am momente când mă gândesc că meme-ul ăla cu foca anxioasă a fost gândit special pentru mine.  Dar în conversații directe și pe email sunt cel mai politicos om posibil. Te rog, mulțumesc și o zi bună sunt nelipsite din aproape orice email, fie el personal sau profesional.

Dar asta sunt eu, ceea ce e ironic, pentru că în tinerețile mele am fost numită impertinentă și nesimțită. Asta desigur, fiindcă eram foarte selectivă cu oamenii pe care îi salutam sau le ofeream respectul ăla implicit pe care societatea îl cere unui minor să îl acorde oricărui adult.

Deci da, dacă aveți de-a face cu mine și vă mulați pe șablonul meu de partener perfect, grijă mare cu politețea, că mă îndrăgostesc ușor. :)

 

Tags: ,


Feb 02 2017

Se întâmplă lucruri halucinante în lumea asta

Category: MiscellaneousIuliana @ 12:16

În US din cauza unor interese ale unor politicieni corupți voința poporului s-a dus pe pustie și a ieșit Trump președinte. Pentru că sistemul de electori pe baza căruia Trump a fost ales a fost inventat de niște politicieni, pentru politicieni. Milioane de oameni în stradă nu îl pot împiedica să ia decizii care vor întoarce țara aia cu câteva zeci de ani în urmă. Ceea ce e mult pentru o țară cu o istorie de 500.

În România, politicienii își dau legi care îi avantajează, pe față, în miezul nopții, iar sute de mii ieșiți de oameni ieșiți în strada nu îi impresionează. De ce s-ar lăsa impresionați la urma urmei? Ei își permit oameni de pază plătiți cu banii din taxele noastre. Apoi, mai este și faza că sunt foarte slabe șanse ca protestatarii să devină violenți. De ce? Simplu, avem câteva generații fără stagiu militar obligatoriu. Da știu, armata e nașpa, dar e normal să fie așa, trebuie să te întărească fizic și psihic pentru un eventual conflict. Noi nu vom putea face o revoluție violentă, dacă se ajunge la asta noi vom fi măcelăriți fără prea multă rezistență. Pe lângă absența stagiului militar, noi am crescut cu filmulețe faith in humanity restored, am crescut cu ideea că lucrurile făcute corect aduc mai multă satisfacție, cu ideea că se poate să reușești să ai succes în țara asta fără compromisuri, pupincurism și mită. Am crescut cu ideea că jobul lor este să administreze țara asta competent ca să ne fie tuturor bine. Am fost crescuți cu ideea că dacă nu ești corect nu poți dormi noaptea. Am crescut cu ideea că politicienii sunt lideri nu stăpâni. Și ei tocmai ne-au dat cu firma-n cap și și-au dat arama pe față. Suntem niște generații de oameni faini, blânzi și îngăduitori. Noi suntem predispuși la comunicare și negociere. Nu la violențe. Iar ei profită de asta.

Ce au cele două țări în comun? Generații de votanți cu mentalități similare și politicieni cărora li se fâlfâie.

Și de când au început toate chestiile astea să se întâmple nu pot decât să mă întreb: cum e posibil să existe atâtea lichele în lumea asta? Din ce părinți au ieșit? Familiile și prietenii lor sunt și ei lichele? Cum reușesc oamenii ăștia să doarmă noaptea?

Tags:


Jan 24 2017

The best person in my life

Category: English posts,MiscellaneousIuliana @ 12:43

What person came into your mind when you read that title?

For me it is simple, the best person in my life is me. Call me selfish, but nobody else came into my mind. And thinking about past me, I think my situation is better now.

I grew up in a defective family, raised by cold and uncommunicative parents. So in adulthood I always tried to win somebody’s love and appreciation, and I always seemed to choose persons that were not interested in giving those to me. The more they rejected and treated me badly, the more I tried to change that. My psychologist said that there are two reasons why I did it: because the rejection was familiar or because I am trying to reconstruct my family life’s story and give it a different ending. I can tell you for sure that I do not like being rejected, and if I am being rejected I react by turning cold and shutting those persons out of my life, sometimes quite unexpectedly and brutally. So, obviously I’m the second type of damaged, the one that tries and tries and tries for a different ending. Or I used to be, because now that I know what kind of damaged type I am, I can compensate.

I used to have low self esteem, well I still do have it sometimes, but at least now it is not a constant thing. Having low self esteem unfortunately leads to looking for external sources of validation. People with low self esteem look for strength, motivation, happiness and identity in others. They find a person and set on its shoulders the responsibility of becoming the planet that they gravitate around. Psychologists call these persons co-dependents. The person they gravitate around is called an enabler.  I think in the past I have had co-dependent tendencies. But in my case they always clashed with my survivor’s nature. That is why, when given the proper condition to finally to take over, my survivor’s instinct took over and became the funding of the present me.

In this world there are truly remarkable people, some of them have already died, some of them are currently alive and not many know about them and some are always waiting to be born. If you are lucky enough to meet one of these people you should look up to them as a role-model, you should learn from them, you should admire them, but never make them the center of your existence. Take what is great about them and try to mimic it within your own personality, but be careful not to get attached to them as a person. Because a great mind, holds within it just as much craziness and sometimes the person as a full might not be at all pleasant or good natured. Just like anything else in this world, humans are not fully good, nor fully bad, they are a mix. That is why, the best person in your life should be you, because that is the only one that you can shape and control to quite a high degree.

Our mind can never be shared. You can share your thoughts, but never be sure you interpret them correctly yourself. The hideous truth is that we are born and we die alone, that is why even if you have friends and lovers, the best person in your life should be you. You should trust, love and respect yourself, because you can never rely on others to do that for you. You do not have to do it all the time, you are allowed timeouts of low self esteem and crying for no reason, but never allow others to treat you worse than you treat yourself. Never rely on anyone else to make you happy or feel complete. Because all people have faults and they will probably make mistakes. And never dedicate all your efforts to “fix” or make somebody else happy. Because another hideous truth is nobody owes you anything and you do not owe anybody else anything either. I’m not saying you should be selfish, but you should make sure not to forget about self preservation. We are all  doing our best here to have a life well lived at the end of our days.

Sometimes it will hurt, sometimes you will be so happy you will think you do not deserve it. This is life, move on, get over it. Just keep living.

Stay safe, stay happy!


Jan 19 2017

Tristă Românie, țara mea de …

Category: MiscellaneousIuliana @ 0:30

… toată jalea.

După revoluție, generațiile  care nu erau majore pe atunci au sperat că vor avea șansa de a crește într-o Românie nouă, una fără comuniști. Dar n-a fost să fie. Părinții noștri au trăit într-o Românie în care adevărul te putea arunca în închisoare, dacă deranja vrun politician. Noi trăim într-o Românie în care adevărul nu contează. Nu știu care dintre astea două versiuni e mai demoralizantă. Știm cu toții că politicienii noștri fură, acum fură pe față. Cică avem legi, poliție, justiție, dar aparent legile sunt încălcate, iar de plătit pentru asta se plătește selectiv.

Avem atâtea medii de comunicare acum și fărădelegile oamenilor ăstora ajung la urechile tuturor. Oamenii ăștia nu realizează că nu sunt intangibili și că sunt doar oameni, care sunt și ei cu o moarte datori? E de ajuns un om disperat și care nu mai are nimic de pierdut să afle unde stă un politician și s-ar putea să avem parte de niște drame.

Poate nu îmi aduc aminte bine, dar pe când eram în facultate am auzit o știre care mi-a zburlit părul pe spinare. O fetiță de numai 7 ani a fost violată și omorâtă în scara unui bloc. ( unii dintre voi vor gândi ironic acum: Heh, Moldova!) Ceea ce face știrea asta interesantă este că fetița asta era fiica unui politician, care făcuse destule mișmașuri la nivelul Iașului. Nimeni nu a îndrăznit să scrie sau sa insinueze că pentru faptele tatălui ei, a plătit ea, un copil nevinovat. Dar toți cei ce auziseră de omul respectiv au avut aceeași bănuială.

Ceea ce nu realizează PSD este că oamenii ce i-au ales, i-au ales să își facă treaba. E clar că nici un bugetar sau pensionar nu se va apuca de reglat conturi, dar niște tineri fără viitor, deci fără nimic de pierdut, s-ar putea să o facă. Pentru că e așa ușor să afli informații în ziua de azi… Și poate generațiile de după revoluție n-au făcut armata și nu știu trage cu arma, dar niște chimiști să facă bombițe sigur se vor găsi, iar cocktailurile Molotov nu sunt greu de făcut. Bătrânii și bugetarii ce au ales PSD nu vor ieși în stradă să le apere cururile dacă tinerii se vor hotărâ că doar o altă revoluție violentă e soluția de a scăpa de javre.

Dar mai e mult până acolo, cum zice un prieten de-al meu, încă nu ne-a ajuns cuțitul la os. Știu că poate ce scriu eu vi se pare aberant și improbabil. Și eu sunt de aceeași părere. Din fericire românii sunt un popor laș și pacifist. Mereu au fugit de dușmani în munți și au otrăvit fântânile sau am preferat să plătim tribut. Alegând PSD am ales de fapt să plătim tribut.  Iar când tributul va deveni prea apăsător ăștia tineri vor fugi în alte țări.

Istoria se repeta.

 

 

Tags: , , ,


Jan 18 2017

The WOW Cheese Cake

Category: English posts,MiscellaneousIuliana @ 0:19

The WOW Cheese Cake is my favorite type of cheese cake. It is my own creation and because it has been complimented a lot I decided to share the recipe with you guys.

Let’s start with the crust:

  1. 1 package of Lotus biscuits (200 grams one)
  2. 3 big spoons of white sugar
  3. 100 melted grams of fat butter (80% fat or more)

Blend the Lotus biscuits until they became a fine power. Add sugar and melted butter and stir firmly until everything is well mixed together. Put this into a cake pan. If the pan has detachable base, grease it, otherwise use cooking paper to cover it up. Pour the biscuit mix into it and  distribute it evenly using a glass. Put in the oven and bake it until you feel the caramel smell in the room.

During the baking of the crust you prepare the filling:

  1. 4 boxes of Philadelphia cheese (200g ones) (if your pan is big enough use 5)
  2. 1 box of mascarpone cheese (250 g)
  3. 200 ml of liquid cream
  4. 5 eggs
  5. 5 spoons of sugar
  6. 2 spoons of coconut pudding powder

Blend all the above together until the mix is so good you would eat it raw. (there’s no other way to describe it.) Pour this mix over the cooked crust and put the cake into the oven. Bake at  160 degrees C (350 degrees F) for about 55 to 60 minutes or until the edges get yellow-brownish colur.

While the cheese cake is baking, prepare the topping:

  1. 100g Billington’s molasses sugar
  2. 50g fat butter (80% fat or more)
  3. 100 ml liquid cream

Melt the butter in a pan. Add the molasses sugar and gently still until melted. Add the cream and continue stirring until well mixed together into a soft and tasty caramel.

When the cheese cake is done baking, get it out of the oven and put the caramel on top. Wait for it to cool down, then put in the fridge overnight. (try to resist until morning, it will be worth it)

The only picture I have is of one already eaten, but it will have to do. ;)

 

Tags: