Dec 12 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(III)

Category: MiscellaneousIuliana @ 13:00

Prin spital, ca pacient

Spuneam aici că voi da detalii despre operaţie, dar având în vedere că am dormit ca valiza-n gară din cauza anesteziei, nu pot spune prea multe despre asta, dar o să vă povestesc experienţa mea de pacient.

La UPU în acea seară erau de gardă mai mulţi medici rezidenţi, unul dintre ei a fost cel care s-a ocupat de cazul meu. Şi încă se ocupă, pentru că am 45 de zile de ghips, radiografii şi kinetoterapie. Deşi mi s-a oferit şi posibilitatea de a mă opera la Arcadia, duminică seară am primit un mesaj care mă anunţa că luni la prima ora ar trebui să fiu la spital, la UPU, pentru a mă opera. Mie mi se spusese iniţial că marţi ar trebui să fiu operată şi alesesem să fiu operată la Arcadia, din motive de paranoia. :) Am ajuns să fiu operată la UPU, luni la ora 13:00. Deja mă amuzam, mi-a trecut prin cap că ceea ce mi-am făcut eu la mână era aşa de complicat încât doctorul Sîrbu, unul dintre medicii primari care urma să mă opereze, a decis să facă din operaţia mea curs demonstrativ pentru rezidenţi. Ce-i drept erau cam mulţi medici în sala de operaţie, cel puţin aşa îmi amintesc.

Faza cu anestezia – mi se explică că mi se va face o anestezie parţială a braţului, eu zic ok şi se apucă femeile de treabă. Boon, mă duc în sala de operaţie, unde mi se părea mie a fi un frig crâncen şi încep să tremur. Iniţial tremuratul era ceva abia perceptibil, dar apoi am început să tremur aproape convulsiv, simţeam fiecare muşchi din corp cum se încorda şi se relaxa cu rapiditate. În acest timp unul dintre medici a început să tragă de mâna mea să aşeze oasele, din reflex am vrut să strâng pumnul mâinii stângi, nu că m-ar fi durut sau ceva, nu reuşeam să îmi strâng degetele, dar încercam, ceea ce bănuiesc că arăta ca şi cum aş fi vrut să îmi înfing unghiile în masa de operaţie. Am mai auzit doar vocea îngrijorată a unei femei, probabil anestezista, care întreba: Domn’ doctor de ce face aşa? Este normal? apoi mi-am luat somn. Am aflat mai târziu că au băgat anestezic în mine cât într-un elefant ca să mă facă să mă opresc din tremurat pentru a mă putea opera. M-am trezit din somn când îmi acopereau cuiele cu ghips. Apoi m-am mai trezit o dată când mi se spunea să mă ţin bine de gâtul unui brancadier ce trebuia să mă ducă în pat. Pentru că, spre diferenţă de filmele americane, unde te duce frumos cu targa and stuff la patul tău, în spitalele din România, ca bolnav proaspăt ieşit din operaţie, trebuieşti dus în braţe de brancadieri până la patul tău din cauza înghesuielii. Apoi m-am trezit într-un final şi am vrut să plec acasă. Şi normal că nu mi s-a dat voie. A trebuit să stau o noapte acolo şi a fost groaznic. Poate o să reuşesc să povestesc cândva, dar ca idee … e urât tare să fii înconjurat de atâţia oameni în suferinţă şi să nu îi poţi ajuta cu nimic, chiar dacă eşti cel mai sănătos de acolo. Cam în situaţia asta eram eu, eram singura care se putea mişca fără asistenţă.

Cum spuneam asistentele şi medicii au fost foarte amabili şi calzi, ceea ce a fost oarecum o surpriză pentru mine, pentru că în urma reducerilor salariilor bugetarilor, mă aşteptamsă fie … nah … reci şi dezamăgiţi, iar dezamăgirea să şi-o manifeste vizibil. Dar nu, oamenii aceia chiar şi-au dorit să salveze vieţi şi fac asta în ciuda faptului că statul român nu îi apreciază. Şi o altă chestie, am auzit de la atâtea cunoştinţe că dacă nu au dat şpagă nici nu s-au uitat medicii la ei. Ei bine, mă credeţi că nu mi-a cerut nimeni nimic? Mă credeţi că am avut parte de analize complexe, o operaţie de o oră şi două zile de internare, fără să dau nimic? Şi medicii rezidenţi implicaţi şi cei primari au venit toţi să mă vadă după operaţie să vadă rezultatul şi să mă asigure că totul va fi bine. Asta fără să le dau nimic. Eu am cumpărat doar nişte halate şi nişte câmpuri pentru operaţie (sau ceva de genul), mi s-a recomandat să fac asta, pentru că acelea existente erau folosite şi la operaţiile boschetarilor şi chiar dacă erau sterilizate era posibil ca eu, pacientul, să fiu paranoic şi să vreau unele noi doar pentru mine. Aşa că le-am cumpărat, costul lor nu era strigător la cer oricum. Pe bune, aş fi dat cu dragă inimă, dar nu mi-a cerut nimeni nimic în plus şi nu voiam să risc să jignesc pe nimeni. Aşa că dacă ajungeţi prin spitale, să nu aveţi tendinţa să aruncaţi cu banii dacă sunteţi asigurat, oamenii aceia ştiu şi ei că din taxele voastre le este plătit salariul şi vă respectă pentru asta.

Acum, fără nici o legătură, oare pentru a fi admis la facultatea de medicină trebuie să araţi bine? Cât am stat în spital am analizat personalul şi am remarcat că foarte puţini dintre angajaţi au un fizic neatrăgător, ca să spun aşa. Medici, asistente chiar şi brancadieri, arată atât de bine şi au un chip atât de frumos şi de blând încât te laşi cu drag pe mâna lor. Adică, nah… nu e de ajuns că salveză vieţi, trebuie să arate şi uimitor de bine, ca să nu îi admiri doar pentru profesia aleasă, ci să te topeşti de-a dreptul de admiraţie în faţa lor pentru spiritul lor altruist încapsulat într-un ambalaj de esenţă aparent zeiască. Medicul rezident care se ocupă de cazul meu de exemplu, este de o frumuseţe ieşită din comun, are o voce foarte plăcută, este una dintre cele mai calme persoane pe care le-am întâlnit şi mai este şi foarte sufletist şi este prea proaspăt în meserie pentru a ascunde asta sub profesionalismul implicat de ea. Din păcate pentru cititoarele mele, n-o să vă spun cum îl cheamă şi nici poze cu el n-am făcut, (nici nu cred că am voie să fac asta) aşa că n-aveţi decât să va rupeţi ceva şi să aveţi şansa să-l prindeţi de gardă. :P :D

În postul viitor vă voi povesti cum mi-am dat eu seama că nu sunt Wonder Woman. Încă nu m-am împăcat cu ideea, dar lucrez la asta. :)

Tags: , ,

4 Responses to “Cronica unei năzbâtii târzii(III)”

  1. mazgalica says:

    Te înţeleg perfect când vorbeşti de bine medicii din Iaşi, în ciuda neajunsurilor. Am şi eu de câteva luni un post în drafts despre experienţa mea din această vară ca pacient într-un spital din Iaşi. Şi culmea, cam aceleaşi lucruri le spun şi eu: cât de frumos se poartă cu tine, cât de simpatici sunt, cât de bine îşi fac meseria chiar dacă nu au materialele necesare ori acestea au aceeaşi vârstă cu mine şi toate astea fără să le bagi ceva în buzunar.
    Mă bucur că ai scăpat cu bine de operaţie şi însănătoşire rapidă :)

  2. vlad34 says:

    Cred ca ai nimerit tu bine, oricum sa verifici la sfarsit daca ai mana dreapta :)). Intradecar la UPU is medici de treaba dar din pacate nu prea dispun de prea multe resurse (si prin asta nu ma refer neaparat la resurse strict materiale) si pentru diferite specialitati esti tot timpul trimis in alta parte. Vin-o cu o urgenta mai grava, ceva ce tine de neurologie de exemplu si vezi cum esti trimis cu taxiul la neuro in Tatarasi pentru ca ei nu au destule salvari disponibile si pana ajunge una lesina omu. Si apoi la neuro in Tatarasi sa vezi acolo distractie, nesimtire si lipsa de umanitate si profesionalism. Am patit chestia asta de 3 ori pana acum si dupa experientele astea am zis ca emigrez…

  3. mmagic says:

    In primul rand iti urez insanatosire grabnica si multa sanatate. In al doilea rand pot sa zic ca in Bucuresti in spital la SUUB si in spitalele din capitala e cu totul alta atmosfera, daca nu dai nimic uita toti de tine intr-un pat si se poarta rece/urat, analizele se taragana, totul se schimba insa ca prin minune atunci cand dai; cate un mic bacsis la doctor(50RON), asistenta(10), infirmiera(10), femeie de servici(5). Asa ca pentru sotie nu am vrut sa risc nimic si am dat la fiecare. Si nu te astepta sa iti ceara nimeni nimic, pentru ca nu cer ca nu au voie, pot fi dati si in judecata daca cer, dar asteapta si daca nu dai te lasa sa astepti si tu serviciile si grija lor, au destui pacienti pe cap si pauze de cafea si barfa. Deci sfatul meu e spre binele tau sau al celor pe care ii iubesti nu strange punga la doctor ai doar un corp si o sanatate de care e vital sa ai grija.

  4. Wild thoughts » Cronica unei năzbâtii târzii(IV) says:

    […] toate eventimentele şi gândurile generate de accidentul stupid de pe 3 decembrie. Vă spuneam aici că voi continua să vă spun cum mi-am dat eu seama că nu sunt Wonder […]

Leave a Reply