Dec 24 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(IV)

Category: MiscellaneousIuliana @ 11:31

Doar o femeie

Mi-am făcut curaj să mai scriu puţin cu stânga, că dacă mă ajut de dreapta începe să doară la un moment dat, pentru a continua să vă povestesc toate eventimentele şi gândurile generate de accidentul stupid de pe 3 decembrie. Vă spuneam aici că voi continua să vă spun cum mi-am dat eu seama că nu sunt Wonder Woman.

De când mă ştiu sunt genul de persoană care se străduieşte să facă imposibilul posibil, pentru mine nu prea a existat nu pot sau asta nu se poate face. Mi-am demonstrat mie şi celor din jur că nu există limite când ai voinţă şi orice standard poate fi ridicat dacă eşti dispus să munceşti şi să dai tot ce ai mai bun din tine pentru asta. Am ceva prieteni şi cunoştinţe care ştiu mai multe decât ce am scris pe acest blog, ştiu de unde am plecat, ştiu ce am lăsat în urmă, ştiu ce sacrificii am făcut şi de câte ori şi mai ales ştiu unde am ajuns. Am fost pusă în postura să supravieţuiesc în jungla asta umană, am reuşit asta. Următorul pas a fost să dau din mine tot ce am mai bun pentru a obţine pentru mine tot ce e mai bun în materie de tot ce poate oferi societatea noastră. Deocamdată eu zic că am reuşit. Ţinând cont de toate acestea era normal să devin o înfumurată care se crede invulnerabilă şi de neoprit, nu? Ei bine, zidul acela în care m-am oprit pe 3 decembrie mi-a demonstrat contrariul. (Mă gândeam acum la ironia faptului că la baschet toată lumea îţi spune să stai cu ochii pe minge, se pare că în momentul acela o luasem prea la propriu.)

Pe 15 decembrie, stăteam cuminte în sala de aşteptare a secţiei de oftalmologie a spitalului Sf. Spiridon, Iaşi aşteptând să îmi vină rândul la operaţie. Trebuia rezolvat hematomul de sub arcada dreaptă, care se făcuse cât China şi nu intenţiona să se resoarbă de la sine. Ca orice om care aşteaptă m-am plictisit şi am început să mă holbez la mâna mea stângă. Nefiind în ghips şi fiind destul de slabă, chiar putem să analizez nişte chestii (gen tendoane, vene, oase) şi am realizat cât e de subţire este încheietura. Pe bune, în lăţime are 5 centimetri, în înăţime are 2 centimetri, poate 2,5. Mă holbam ca vaca la mâna mea şi nu înţelegeam cum poate fi atât de micuţă!! Eu mereu am avut impresia că petrecând o bucată bună din perioada de creştere la ţară şi muncind ca un om mare pentru a compensa lipsa lui taică-meu care era navetist, aveam nişte mâini ca nişte ciocane şi cu oase tari ca piatra. Mereu m-am comparat cu prietenele mele fete şi mereu mi s-a părut că nu sunt aşa de finuţă, fragilă şi feminină ca ele. Pe bune, mă vedem prinţesa din Shrek, în forma ei verde! Am învârtit mâna pe toate părţile, tendoanele sunt foarte vizibile, venele se văd clar, nişte firişoare albastre acoperite de o piele ce pare a fi transparentă. Heeeiii!! Când s-a întâmplat asta? Oare mereu am fost aşa? Şi oare doar am avut un noroc fabulos că nu mi-am rupt nimic până acum? Ajunsă acasă m-am apucat de studiat pe alţii, adică Rpx şi prietenul, că erau cei mai la îndemână. Dar stai!! Sunt bărbaţi amândoi, nu mă pot compara cu ei!!!

Se pare că pe viitor, orice voi face, va trebui ori să iau în considerare faptul că am îmbătrânit, ori faptul că sunt doar o femeie. Şi mai ales ar trebui să mă împac cu ideea că nu e nimic rău în asta.

Rob Thomas – Not just a woman

(Nu a observat nimeni că scrisesem în titlu năzbâtii cu trei de ‘i’? :D)

Tags: ,

One Response to “Cronica unei năzbâtii târzii(IV)”

  1. Wild thoughts » Cronica unei năzbâtii târzii(V) says:

    […] dintre părţile interesante a acestei experienţe, despre care mai puteţi citi şi aici este modul în care reacţionează persoanele pe care le cunoşti în momentul în care află ce ai […]

Leave a Reply