Jan 19 2017

Tristă Românie, țara mea de …

Category: MiscellaneousIuliana @ 0:30

… toată jalea.

După revoluție, generațiile  care nu erau majore pe atunci au sperat că vor avea șansa de a crește într-o Românie nouă, una fără comuniști. Dar n-a fost să fie. Părinții noștri au trăit într-o Românie în care adevărul te putea arunca în închisoare, dacă deranja vrun politician. Noi trăim într-o Românie în care adevărul nu contează. Nu știu care dintre astea două versiuni e mai demoralizantă. Știm cu toții că politicienii noștri fură, acum fură pe față. Cică avem legi, poliție, justiție, dar aparent legile sunt încălcate, iar de plătit pentru asta se plătește selectiv.

Avem atâtea medii de comunicare acum și fărădelegile oamenilor ăstora ajung la urechile tuturor. Oamenii ăștia nu realizează că nu sunt intangibili și că sunt doar oameni, care sunt și ei cu o moarte datori? E de ajuns un om disperat și care nu mai are nimic de pierdut să afle unde stă un politician și s-ar putea să avem parte de niște drame.

Poate nu îmi aduc aminte bine, dar pe când eram în facultate am auzit o știre care mi-a zburlit părul pe spinare. O fetiță de numai 7 ani a fost violată și omorâtă în scara unui bloc. ( unii dintre voi vor gândi ironic acum: Heh, Moldova!) Ceea ce face știrea asta interesantă este că fetița asta era fiica unui politician, care făcuse destule mișmașuri la nivelul Iașului. Nimeni nu a îndrăznit să scrie sau sa insinueze că pentru faptele tatălui ei, a plătit ea, un copil nevinovat. Dar toți cei ce auziseră de omul respectiv au avut aceeași bănuială.

Ceea ce nu realizează PSD este că oamenii ce i-au ales, i-au ales să își facă treaba. E clar că nici un bugetar sau pensionar nu se va apuca de reglat conturi, dar niște tineri fără viitor, deci fără nimic de pierdut, s-ar putea să o facă. Pentru că e așa ușor să afli informații în ziua de azi… Și poate generațiile de după revoluție n-au făcut armata și nu știu trage cu arma, dar niște chimiști să facă bombițe sigur se vor găsi, iar cocktailurile Molotov nu sunt greu de făcut. Bătrânii și bugetarii ce au ales PSD nu vor ieși în stradă să le apere cururile dacă tinerii se vor hotărâ că doar o altă revoluție violentă e soluția de a scăpa de javre.

Dar mai e mult până acolo, cum zice un prieten de-al meu, încă nu ne-a ajuns cuțitul la os. Știu că poate ce scriu eu vi se pare aberant și improbabil. Și eu sunt de aceeași părere. Din fericire românii sunt un popor laș și pacifist. Mereu au fugit de dușmani în munți și au otrăvit fântânile sau am preferat să plătim tribut. Alegând PSD am ales de fapt să plătim tribut.  Iar când tributul va deveni prea apăsător ăștia tineri vor fugi în alte țări.

Istoria se repeta.

 

 

Tags: , , ,

Leave a Reply