Dec 12 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(III)

Category: MiscellaneousIuliana @ 13:00

Prin spital, ca pacient

Spuneam aici că voi da detalii despre operaţie, dar având în vedere că am dormit ca valiza-n gară din cauza anesteziei, nu pot spune prea multe despre asta, dar o să vă povestesc experienţa mea de pacient.

La UPU în acea seară erau de gardă mai mulţi medici rezidenţi, unul dintre ei a fost cel care s-a ocupat de cazul meu. Şi încă se ocupă, pentru că am 45 de zile de ghips, radiografii şi kinetoterapie. Deşi mi s-a oferit şi posibilitatea de a mă opera la Arcadia, duminică seară am primit un mesaj care mă anunţa că luni la prima ora ar trebui să fiu la spital, la UPU, pentru a mă opera. Mie mi se spusese iniţial că marţi ar trebui să fiu operată şi alesesem să fiu operată la Arcadia, din motive de paranoia. :) Am ajuns să fiu operată la UPU, luni la ora 13:00. Deja mă amuzam, mi-a trecut prin cap că ceea ce mi-am făcut eu la mână era aşa de complicat încât doctorul Sîrbu, unul dintre medicii primari care urma să mă opereze, a decis să facă din operaţia mea curs demonstrativ pentru rezidenţi. Ce-i drept erau cam mulţi medici în sala de operaţie, cel puţin aşa îmi amintesc.

Faza cu anestezia – mi se explică că mi se va face o anestezie parţială a braţului, eu zic ok şi se apucă femeile de treabă. Boon, mă duc în sala de operaţie, unde mi se părea mie a fi un frig crâncen şi încep să tremur. Iniţial tremuratul era ceva abia perceptibil, dar apoi am început să tremur aproape convulsiv, simţeam fiecare muşchi din corp cum se încorda şi se relaxa cu rapiditate. În acest timp unul dintre medici a început să tragă de mâna mea să aşeze oasele, din reflex am vrut să strâng pumnul mâinii stângi, nu că m-ar fi durut sau ceva, nu reuşeam să îmi strâng degetele, dar încercam, ceea ce bănuiesc că arăta ca şi cum aş fi vrut să îmi înfing unghiile în masa de operaţie. Am mai auzit doar vocea îngrijorată a unei femei, probabil anestezista, care întreba: Domn’ doctor de ce face aşa? Este normal? apoi mi-am luat somn. Am aflat mai târziu că au băgat anestezic în mine cât într-un elefant ca să mă facă să mă opresc din tremurat pentru a mă putea opera. M-am trezit din somn când îmi acopereau cuiele cu ghips. Apoi m-am mai trezit o dată când mi se spunea să mă ţin bine de gâtul unui brancadier ce trebuia să mă ducă în pat. Pentru că, spre diferenţă de filmele americane, unde te duce frumos cu targa and stuff la patul tău, în spitalele din România, ca bolnav proaspăt ieşit din operaţie, trebuieşti dus în braţe de brancadieri până la patul tău din cauza înghesuielii. Apoi m-am trezit într-un final şi am vrut să plec acasă. Şi normal că nu mi s-a dat voie. A trebuit să stau o noapte acolo şi a fost groaznic. Poate o să reuşesc să povestesc cândva, dar ca idee … e urât tare să fii înconjurat de atâţia oameni în suferinţă şi să nu îi poţi ajuta cu nimic, chiar dacă eşti cel mai sănătos de acolo. Cam în situaţia asta eram eu, eram singura care se putea mişca fără asistenţă.
Continue reading “Cronica unei năzbâtii târzii(III)”

Tags: , ,


Dec 10 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(II)

Category: MiscellaneousIuliana @ 14:12

Descrierea faptelor

Cum vă spuneam aici, mi-am rupt mâna în trei locuri încercând să fac ceea ce fac în fiecare zi, trying to take over the world. :D

Partea mai ironică este că în urmă cu câteva zile citisem un articol în care o mămică povestea cum şi-a rupt copilul ei mâna dreaptă şi că acest lucru ea consideră că este unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat în ultima vreme, pentru că plodul a început să îşi dezvolte dexteritatea mâinii stângi şi că a devenit mai puţin reticent la îndeplinirea unor taskururi gospodăreşti ce necesitau în mod normal două mâini. Şi am fost total de acord cu mama, chiar mi se părea cool faptul că puştiul a fost forţat de împrejurări să înveţe lucruri noi… asta până m-am trezit în aceeaşi oală cu puştiul, adică cu mâna dreaptă ruptă. Deja am văzut altfel lucrurile şi ca o fire realistă ce sunt, am realizat repede că dezavantajele sunt mai multe decât avantajele. Dar să las asta şi hai să detaliez.

Dacă în postul precedent v-am prezentat premizele ce au dus la năzbâtie, acum am să vă spun cum s-a întâmplat. Răzvan a dat o pasă lungă spre coş. Nu era nimeni acolo, dar eu am crezut că o pot recupera şi fructifica. Am recuperat-o, am pasat-o înapoi lui Răzvan care era lângă coş şi apoi m-am oprit în perete, nu am reuşit să mă opresc din viteză în faţa lui la o distanţă … sigură, să spunem. Ironic e că la viteză nu am strălucit niciodată, rezistenţa a fost mereu my thing când e vorba de atletism. Eu am crezut iniţial că e o entorsă sau o dislocare şi am întrebat cine se pricepe la pus o mână la loc. Când a tras Răzvan de ea mi-am dat seama că durea prea tare ca să fie aşa de simplu aşa că am concluzionat: Not working, hospital now! Please! Răzvan zice că a dat un coş frumos din pasa aia, eu încă îl bănuiesc că mi-a zis aşa pentru că eram agitată şi cu mâna ruptă şi credea că asta mă va face să mă simt mai bine.(It worked,btw!)

Am ajuns la UPU urgent şi cam o oră a durat până mi s-a pus atela şi am fost trimisă la oftalmologie pentru a vedea ce trebuie făcut cu ochiul meu. Ce să-i faci, erau o grămadă de urgenţe, printre care şi nişte cretini utilizatori de alcool şi/sau etnobotanice (Nu mă înţelegeţi greşit! Şi eu mai beau şi am fumat şi o ţigară de marijuana la un moment dat, dar excesele care se lasă cu statul prin spitale, de orice fel ar fi ele sunt un semn de prostie crasă!!!). Hm, halal urgenţe! Secţia UPU Iaşi este dotată cu medici rezidenţi săritori, asistente de treabă şi scule, paturi, etc de vreo 20 de ani. Medicii şi asistentele sunt cei mai dulci oameni de pe lume cât timp eşti un pacient cooperant. Iar eu am fost foarte cooperantă, exceptând faptul că întrebam când pot pleca la fiecare 5 minute. :)

Mi s-a spus că nu voi scăpa fără operaţie, asta dacă vreau să îmi folosesc la fel de bine mâna ca înainte de năzbâtie. Operaţia a avut loc două zile mai târziu, dar despre asta, în postul următor.

Tags: , , ,


Dec 10 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(I)

Category: MiscellaneousIuliana @ 10:02

Să începem cu începutul…

Am fost un copil problemă, mama şi tata cred că l-au blestemat mult timp pe Ceauşescu pentru că i-a obligat să mă aibă. Ca adult nu m-am lăsat mai prejos, nu s-ar fi aşteptat nimeni să o fac. Chiar acum câteva zile mama mi-a repetat la 27 de ani ceea ce mi-a repetat toată copilăria şi adolescenţa: Mai cuminţeşte-te dracului odată!! În ce context? În contextul în care ea trebuia să stea acasă la peste 100 km distanţă din lipsă de bani, toată agitată ca un pepsi, iar eu mă pregăteam să intru în operaţie pentru a mi se repara o mână, toată relaxată şi amuzată de situaţie. Da, nu aveţi decât să mă criticaţi, dar n-am să-i dau bani să vină până la mine, pentru că mama este o fiinţă paranoică, prăpăstioasă şi care ar fi în stare să mă bată pentru că am avut curajul să joc baschet, femeie fiind şi având şi 27 de ani. Ce lipsă totală de responsabilitate, nu?

Toată tărşenia a început vineri seara, la partida obişnuită de baschet. De fapt, de vreo câteva săptămâni partidele de baschet nu mai erau chiar obişnuite având în vedere că unul din oamenii obişnuiţi de pe teren devenise prietenul meu şi el este oleacă de VIP în domeniul ăsta şi nu orice fel de VIP, ci unul căruia nu îi place să joace cu fete. De fapt de la asta a pornit totul, de la faptul că lui nu îi place să joace cu fete şi că îl jena faptul că prietena lui era pe teren pentru că se simţea obligat probabil să o ferească sau ceva de genul acesta. Ei bine, felul lui de a mă feri s-a manifestat prin ignorare totală pe teren, nu tu pase, nimic, prefera să dea în aut decât să îmi paseze mie. Normal am refuzat să mai joc în echipă cu el. El susţinea că asta e atitudinea lui generală faţă de coechipierele lui de sex feminin. Problema a fost că din exterior nu se prea vedea asta, pentru că l-am mai văzut jucând cu alte fete şi pe ele nu părea a le ignora. Deci am luat-o personal, adică nu jucam destul de bine pentru el sau cum??? Şi în încăpăţânarea mea de a-i demonstra că ştiu să joc baschet mult mai bine decât crede el, m-am ales cu mâna ruptă în trei locuri şi un ochi negru, care trebuie şi el operat miercuri.

Trebuia să scriu asta, pentru că poate mai sunt oameni care nu îşi pot imagina încă anumite consecinţe ale coliziunilor între ego-uri sau ambiţii, chiar şi într-o relaţie. Adică nah, cât e glumă e panaramă şi cât tachinare e frumos, dar este posibil să nu îţi dai seama că ai de a face cu o persoană căreia toată viaţa ei i s-a repetat că nu este îndeajuns bună şi că toată viaţa ei s-a chinuit să demonstreze contrariul. Ceea ce s-a întâmplat nu putea fi prevenit decât dacă îi aruncam omuleţului un Manual de funcţionare a lui Seaqxx ca să ştie cum gândesc şi pe baza a ce iau deciziile, dar chestia asta e oarecum irealizabilă în viaţa reală. El sărăcuţul nu avea să ştie cât de sensibil e orgoliul meu şi nici că pentru mine faptul că sunt implicată într-o relaţie cu cineva nu înseamnă că nu pot concura cu el. E clar pentru mine că toată vina pentru situaţia în care sunt acum îmi aparţine, ar fi trebuit ca raţiunea mea să fie mai puternică şi să mă fi resemnat cu faptul că nu ştiu juca baschet şi că este ridicol să încerc să demonstrez contrariul. Orice lecţie învăţată e un pas înainte. Sunt absolut sigură că orgoliul meu îmi va mai face probleme de acum înainte, sper doar să nu se mai lase cu operaţii şi spitalizare!

Ăsta este începutul cronicii unei năzbâtii târzii, care va fi scrisă cel mai probabil total cu mâna stângă.

Tags: , ,