Dec 07 2012

Compiling, compiling … done.

Category: TechnicalIuliana @ 14:13

As you noticed from my previous post, a few days ago I started updating a Gentoo VitrtualBox machine.
Right after the update used:
#emerge -av –depclean
And
#revdep-rebuild

And that’s when all went to hell. Apparently a lot of my packages were considered unnecessary and were unmerged. Among them some dependencies for the VirtualBox modules which made my virtual machine forget about the graphical interface. The possibility of displaying a log on the five inch window to see what the problem was , was not an option so the first step was to fix the system a little so that I could at least have access to a bigger screen.

The solution was simple in my case, just emerge –sync and emerge world again . And surprise!! a new version of Kde was available, 4.9.4 and the system proceeded to installing it. So I said, what the hell let it do it! After a few hours of torture, during which I searched for a solution to make the VirtualBox modules work in order to be able to make my virtual machine interact friendly with the underlying OS, a Windows 7, I found a guy on a forum which had a similar problem and his solution was to upgrade the kernel. So I checked the version of kernel I was using. Indeed was an old one. A new one was not such a bad idea. So I downloaded the new sources and got to work taking the same steps specified by the manual. By the end of the night I had a fresh 3.5.7 kernel and the same problem with the VirtualBox modules. I unmerged them (virtualbox-guest-additions and virtualbox-modules), emerged them again. But the situation was the same. I was going out of my mind, not knowing what the problem was. So at the end of my patience, I asked an expert: Rpx. Based on a piece of message found in a log file in /var/log “vbox disagrees about version of symbol module_layout”, he concluded that my VirtualBox modules were compiled with a different kernel dependency. Well, that’s was all I needed.

I wend on and recompiled the kernel using:
#genkernel –menuconfig –bootloader=grub all
And when configuring it I took a look here and selected the options recommended for a VirtualBox machine. The kernel was compiled, I just unmerged and remerged the virtualbox stuff and instead of following the steps in the previous link I just followed the instructions displayed in the console at the end of the compilation for virtualbox-guest-additions.

I restarted the system and… voila! My virtual machine is up and running and interacting with Windows just fine.

Disclaimer:This is not a tutorial on how to fix a Gentoo VirtualBox Machine, it is just a post in which I brag about the fact that I can do it. :D You could take it as an advice to Read The Fucking Manual!, because that’s what helped me in the end.

Tags: , , ,


Jan 20 2011

Cronica unei năzbâtii târzii(IX)

Category: MiscellaneousIuliana @ 0:20

Bye cyborg world, welcome back among humans!

cyborgAcum ceva vreme când am fost operată şi mi s-au implantat broşele un binevoitor a fost aşa de drăguţ încât să mă numească Robocop, Cyborg sau jumătate om – jumătate maşină. Acelaşi om m-a salutat astăzi cu  Welcome back among humans! cu ocazia  scoaterii şi ultimului gips.

De la instalarea ultimului gips şi până astăzi s-au întâmplat multe.

În primul rând m-am reîntors la serviciu pentru finalizarea proiectului ce trebuia să fie gata pe 20 decembrie 2010. Sunt şanse mari să îl termin până pe 4 februarie 2011, ultima mea zi alături de echipa Cenit. Pe 7 februarie încep colaborarea cu o altă companie mai mare și diferită de Cenit, despre care am spus pe aici, că dacă vreodată voi fi nevoită să plec de la Cenit, va fi prima opţiune pe lista mea. Nu am fost nevoită să plec şi nici nu s-a întâmplat nimic rău, doar că … mi-au făcut o ofertă de nerefuzat. :)

Doctorul rezident ce se ocupa de cazul meu mi-a găsit blogul, de acum trebuie să am grijă ce scriu. (Deamn… fără descrieri incendiare de acum…)

Am învăţat să fac vreo trei feluri de prăjituri absolut delicioase. Ce face plictiseala dintr-un om cu o mână stângă!

În luna ianuarie am avut un chiriaş, fratele lui Rpx, care m-a servit în fiecare seară cu vin fiert. Incredibil, acest tratament nu mi-a afectat capacitatea de vindecare. ;)

Revenind… astăzi mi-am scos gipsul. Proces scurt şi relaxant. Doctoraşul minune a fost şi el destul de relaxat azi, fără operaţii, fără prea mulţi pacienţi la control, fără cazuri dificile aşa că totul a durat aproape o oră. A durat atât de mult pentru că a trebuit să aştept procesarea ultimei radiografii. În tipul acela mort m-am apucat de curăţat mâna care după scoaterea gipsului arăta ca dracu – piele moartă, betadină şi păr crescut aiurea care a cauzat o iritaţie urâtă. (Şi Hartzz mai voia poze … sigur că da…) După care m-am dus ca tot angajatul model la serviciu unde m-am jucat puţin cu JAXB.(nu vă chinuiţi să căutaţi pe Gogu ce e aia, simţeam eu nevoia să menţionez acest detaliu doar pentru că în ultima vreme totul merge uns la proiectul ăsta.)

În concluzie, începând de astăzi am o mână … nouă şi aproximativ funcţională. Ca să o fac funcţională complet voi vizita zilnic timp de de vreo două săptămâni un fizioterapeut recomandat de un coleg de suferinţă cunoscut în spital.

Şi acum hai să lămuresc ceva legat de aşteptatul prin spitale, pentru că am avut impresia că doctoraşul minune s-a simţit puţin deranjat de postarea anterioară în care am menţionat timpul petrecut aşteptând în spital şi ultimul lucru pe care aş vrea să-l fac este să supăr acest minunat om cu lipsa mea de tact.

Am aşteptat destul de mult la fiecare control, dar nu m-am agitat şi enervat niciodată şi nici n-am reproşat nimic nimănui. Am înţeles nişte chestii pe care orice posibil viitor pacient trebuie să le înţeleagă şi anume:

  • doctorul ştie mai bine, a făcut o facultate foarte anevoioasă pentru asta.
  • dacă eşti conştient şi gândeşti logic şi nici nu ai o hemoragie de la o arteră principală, nu eşti o urgenţă, deci nu te supăra că eşti lăsat să aştepţi. Când se întâmplă asta motivul este sigur un caz mai grav decât al tău.
  • spitalul Sf. Ioan din Iaşi probabil deserveşte pacienţii cu oase rupte din toate judeţele dimprejur (am auzit oameni spunând că sunt din Vaslui şi Botoşani cât am bântuit pe acolo) deci iarăşi, cine se aşteaptă să nu aştepte pe acolo este puţin cam … naiv.
  • eşti în România, iar Dr. House şi Spitalul de urgenţă sunt doar filme. Spitalele nu sunt făcute să îţi facă plăcere să fii pacient, sunt făcute să te motiveze să te faci bine cât mai repede ca să scapi de acolo.
  • spitalul Sf. Ioan are dotări vechi de 20 de ani, cu toate astea oamenii aceştia salvează vieţi cu ele. (Făcând o comparaţie, nu îmi închipui cum ar fi să lucrez eu la proiectul curent pe un k6 la 500MHz…) Să nu vă mire dacă o să vi se spună să cumpăraţi un câmp sau un halat. Puteţi să nu, dar pentru sănătatea voastră ar fi recomandat să da.
  • majoritatea spitalelor din România funcţionează cu personal insuficient.

Pentru toate aceste motive nu trebuie să vă enervaţi când aşteptaţi. Tot pentru aceste motive nu se cuvine să privaţi personalul medical de respectul dumneavoastră.

Tags: , , ,


Jan 13 2011

Cronica unei năzbâtii târzii (VIII)

Category: MiscellaneousIuliana @ 23:25

Scoaterea broşelor

Vă spusesem la un moment dat că mi s-au montat două şuruburi pentru a-mi pune mânuţa la loc. De fapt nu au fost şuruburi, ci broşe, pentru mine arătau ca două sârme. Folosesc trecutul şi pot să spun cum arătau de fapt, pentru că le-am scos vinerea trecută. Bine… nu eu, ci doctorul rezident care se ocupă de cazul meu, nu de alta, dar era puţin cam imposibil să mi le scot singură cu mâna stângă.

Tot cum vă spuneam pe aici, de cazul meu s-a ocupat o versiune locală a lui doctor House, adică domnul doctor Paul Dan Sîrbu, medicul primar, cel care m-a operat şi un doctor rezident tinerel (cred că este mai tânăr decât mine). El este cel care mi-a preluat cazul în seara de 3 Decembrie 2010 şi cel care mi-a urmărit evoluţia aceste 40 şi ceva de zile. Se numeşte Bogdan Zaharia şi dacă (deşi nu vă doresc aşa ceva) ajungeţi cu vreun osicior rupt la spital sunteţi cei mai norocoşi dacă el se va ocupa de voi.

Cum spuneam vinerea trecută mi-am scos broşele. A durat în total 5 ore:

  • 4 ore aşteptarea
  • 20 minute scoaterea gipsului
  • 20 de minute curăţarea zonei şi pregătirea pentru extracţia broşelor
  • 5 minute extracţia (cu un patent imens)
  • 5 minute curăţarea post-extracţie
  • 30 minute instalarea noului gips (de care scap luni 17.01.2011 dacă am noroc)

Cu câteva zile înainte la un control de rutină când aşteptam ca doctoraşul minune să aibă ceva timp şi pentru mine a ieşit din ambulatoriu un bărbat la vreo 45 de ani cu mâna pansată. Şi din solidaritate probabil, a vorbit cu mine şi mi-a spus cât de groaznic doare extracţia broşelor. M-a speriat aşa de tare încât după scoaterea gipsului am ieşit din camera respectivă tremurând ca varga. Norocul meu a fost că între scoaterea gipsului şi extracţia broşelor era o distanţă temporală de două ore cauzată de o operaţie în care era prins doctorul Zaharia, aşa că nu mai tremuram când s-a întors şi şi-a putut face treaba liniştit.

Ca idee, scoaterea broşelor n-a durut cine ştie ce, mai mult a durut igienizarea zonelor, pentru că se pare că minunatul doctor are o mână cam … greluţă.  Sau pur şi simplu, m-am panicat eu degeaba. Este o posibilitate foarte …. posibilă :D

Acum am un gips mai mare decât celălalt, pentru că doctorul minunat a turnat prea multă betadină şi încercând să o împiedice să iasă prin gips, doctorul care se ocupa de gips, a mai înconjurat mâna cu încă o faşă imensă, peste care a pus gipsul. Epic Fail though…

Teoretic mai am 4 zile de stat cu mâna în gips.  Speram ca  în aceste 40 şi ceva de zile să descoper ceva talente speciale ale mâinii stângi … Epic Fail again…

Tags: ,


Dec 26 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(V)

Category: MiscellaneousIuliana @ 10:51

Cine mă iubeşte şi cine nu

Unele dintre părţile interesante a acestei experienţe, despre care mai puteţi citi şi aici este modul în care reacţionează persoanele pe care le cunoşti în momentul în care află ce ai păţit.

Am o prietenă (cu care nu mai vorbisem de ceva vreme) care a presimţit că mi s-a întâmplat ceva rău, s-a uitat la statusul meu de pe yahoo messenger (care spunea: I will never, ever complain of being broken again!) s-a învârtit puţin pe blog, (este una din acei oameni care nu îmi citeşte blogul zilnic la cafea – da există şi oameni dintr-ăştia :P) ,dar n-a avut răbdare să citească aşa că m-a sunat.

M-au sunat oameni care habar nu aveam că aveau numărul meu de telefon sau că îi interesează ce fac.

Vreo câţiva dintre cei care erau pe lista şi aşa super scurtă de prieteni nu m-au sunat nici până acum şi nici n-au venit să mă vadă. Nu sunt absurdă, sunt conştientă că soarele nu se învârte în jurul meu, ci al întregii planete, dar în momentul în care ai o relaţie personală mai strânsă cu cineva, cred ca un telefon sau un să te faci bine repede! pe messenger sunt de nelipsit.

Am sunat-o pe mama să o anunţ că nu vin acasă de sărbători şi să îi explic motivul (măcar anul ăsta aveam unul solid) şi m-am ales cu o morală cu răcnete şi ţipete. Şi se mai întreabă de ce nu sun sau de ce dau aşa de rar pe acasă … pentru că niciodată nu e mulţumită de mine şi pentru că mereu îmi vorbeşte de realizările altor femei din familie, vară-mea sau soră-mea adicătelea, în comparaţie cu care mă face să mă simt ca o cioată sau ceva de genul. Ştiu sigur că nu o face din răutate şi poate nici nu îşi dă seama cât mă enervează comparaţiile de genul, ea încearcă să mă motiveze în felul acesta, că aşa ştie ea să o facă. Dacă a mers toată copilăria şi adolescenţa, de ce nu ar merge acum, nu? Azi dimineaţă mi-a dat trezirea la ora nouă să mă streseze din nou cu vechiul Cuminţeşte-te odată că ai o vârstă bla-bla-bla-bla!

Roxana a fost o dulce, a fost alături de mine cât i-au permis jobul şi facultatea şi mi-a desenat mare parte din gips. :)

Dar, cei care mi-au fost alături şi mi-au tolerat toate mieunăturile de om bolnav şi toţi nervii de cloşcă moartă cu aripa ruptă au fost Cezar şi Rpx. Nu sunt un bolnav model, în afară de faptul că spun Da domn’ doctor! şi când e vorba de sănătate doctorul are mereu dreptate în cazul meu (fiecare cu domeniul lui de activitate) altceva nu se poate spune despre mine. Mă enervez uşor când nu pot face cu o mână lucruri ce necesită două mâini, mă învârt prin casă ca un coi într-o căldare încercând să fac ceea ce făceam prin casă de obicei încurcând bineînţeles pe alţii şi chestia cea mai aiurea este că nu am cum să-mi consum prin efort fizic energia negativă cauzată de dracii zilnici, motivul fiind desigur că nu am cum face efort fizic u o mână în gips, ceea ce mă face o persoană destul de greu de suportat zilele astea.

Dar mai este puţin, pe 6 ianuarie scot şuruburile şi primul rând de gips. Număr zilele până atunci şi le tai în calendar ca la desene animate.

Vă mulţumesc pentru grijă şi telefoane! Vă mulţumesc că existaţi!

Tags: , ,


Dec 24 2010

Cronica unei năzbâtii târzii(IV)

Category: MiscellaneousIuliana @ 11:31

Doar o femeie

Mi-am făcut curaj să mai scriu puţin cu stânga, că dacă mă ajut de dreapta începe să doară la un moment dat, pentru a continua să vă povestesc toate eventimentele şi gândurile generate de accidentul stupid de pe 3 decembrie. Vă spuneam aici că voi continua să vă spun cum mi-am dat eu seama că nu sunt Wonder Woman.

De când mă ştiu sunt genul de persoană care se străduieşte să facă imposibilul posibil, pentru mine nu prea a existat nu pot sau asta nu se poate face. Mi-am demonstrat mie şi celor din jur că nu există limite când ai voinţă şi orice standard poate fi ridicat dacă eşti dispus să munceşti şi să dai tot ce ai mai bun din tine pentru asta. Am ceva prieteni şi cunoştinţe care ştiu mai multe decât ce am scris pe acest blog, ştiu de unde am plecat, ştiu ce am lăsat în urmă, ştiu ce sacrificii am făcut şi de câte ori şi mai ales ştiu unde am ajuns. Am fost pusă în postura să supravieţuiesc în jungla asta umană, am reuşit asta. Următorul pas a fost să dau din mine tot ce am mai bun pentru a obţine pentru mine tot ce e mai bun în materie de tot ce poate oferi societatea noastră. Deocamdată eu zic că am reuşit. Ţinând cont de toate acestea era normal să devin o înfumurată care se crede invulnerabilă şi de neoprit, nu? Ei bine, zidul acela în care m-am oprit pe 3 decembrie mi-a demonstrat contrariul. (Mă gândeam acum la ironia faptului că la baschet toată lumea îţi spune să stai cu ochii pe minge, se pare că în momentul acela o luasem prea la propriu.)

Pe 15 decembrie, stăteam cuminte în sala de aşteptare a secţiei de oftalmologie a spitalului Sf. Spiridon, Iaşi aşteptând să îmi vină rândul la operaţie. Trebuia rezolvat hematomul de sub arcada dreaptă, care se făcuse cât China şi nu intenţiona să se resoarbă de la sine. Ca orice om care aşteaptă m-am plictisit şi am început să mă holbez la mâna mea stângă. Nefiind în ghips şi fiind destul de slabă, chiar putem să analizez nişte chestii (gen tendoane, vene, oase) şi am realizat cât e de subţire este încheietura. Pe bune, în lăţime are 5 centimetri, în înăţime are 2 centimetri, poate 2,5. Mă holbam ca vaca la mâna mea şi nu înţelegeam cum poate fi atât de micuţă!! Eu mereu am avut impresia că petrecând o bucată bună din perioada de creştere la ţară şi muncind ca un om mare pentru a compensa lipsa lui taică-meu care era navetist, aveam nişte mâini ca nişte ciocane şi cu oase tari ca piatra. Mereu m-am comparat cu prietenele mele fete şi mereu mi s-a părut că nu sunt aşa de finuţă, fragilă şi feminină ca ele. Pe bune, mă vedem prinţesa din Shrek, în forma ei verde! Am învârtit mâna pe toate părţile, tendoanele sunt foarte vizibile, venele se văd clar, nişte firişoare albastre acoperite de o piele ce pare a fi transparentă. Heeeiii!! Când s-a întâmplat asta? Oare mereu am fost aşa? Şi oare doar am avut un noroc fabulos că nu mi-am rupt nimic până acum? Ajunsă acasă m-am apucat de studiat pe alţii, adică Rpx şi prietenul, că erau cei mai la îndemână. Dar stai!! Sunt bărbaţi amândoi, nu mă pot compara cu ei!!!

Se pare că pe viitor, orice voi face, va trebui ori să iau în considerare faptul că am îmbătrânit, ori faptul că sunt doar o femeie. Şi mai ales ar trebui să mă împac cu ideea că nu e nimic rău în asta.

Rob Thomas – Not just a woman

(Nu a observat nimeni că scrisesem în titlu năzbâtii cu trei de ‘i’? :D)

Tags: ,


May 16 2009

About

Category: Iuliana @ 1:28

We are what we are.

There was a long explanation here long ago, about how this blog started and who the main authors are. But as time passes, people change and the universe, like you and me, is born and dies without reason or purpose. So this blog transformed from the group blog known as rpx.kicks-ass.net, to my personal blog as the other authors lost the interest in writing.

So, who am I?

I am a full-blown adult with the heart and innocence of a child.
I am trustful and respectful of other people.
I am a loner and a dreamer.
I love jazz, blues and rock music.
I love playing the piano.
I love to travel and read.
I love rain and Earl Grey tea with milk.
I love my cat and I love software development.
I love science and technology.

I dream of selling all my belongings, buy a boat or a caravan and never live more than a week in a place again.

I am 10% bitterness, 80% sunshine and 10% fucking solar flare.

I love to love. I love to learn. I love to live.

Favorite quote:  “Life can only be understood backwards; but it must be lived forwards.” — Søren Kierkegaard

Iuliana