Sep 23 2010

Lista mea neagră

Category: TechnicalIuliana @ 21:28

Anul trecut am stat 9 luni pe tuşă încercând să-mi găsesc un loc de muncă. La două teste tehnice la nişte companii a căror nume nu mi-l amintesc recunosc că am făcut nişte greşeli de începător. Ah da, una din ele era Endava. Mamă, ce varză am făcut la testul lor!! Dar la restul şi au fost destule firme la care am aplicat, m-am dus mai pregătită şi am fost selecţionată să dau test, iar apoi trecând de test am fost chemată şi la interviul cu HR. Ei, în majoritatea cazurilor, după interviul cu HR, fie rămânea în coadă de peşte, adică nici nu sunau sau trimiteau email să îmi spună nu, fie mă contactau să îmi spună că nu mă potrivesc profilului companiei. Au fost două firme care m-au refuzat după un aşa-zis test psihologic sau de personalitate. Vă daţi seama că începusem să mă întreb dacă nu oi fi având nişte deficienţe psihologice sau niştre trăsături de personalitate nu prea … pozitive!

Boon, asta a fost atunci. După ce în februarie m-am angajat la o firmă de milioane şi nu mă refer la profit anual (care este însă destul de mare şi el) au început să curgă telefoane de la unele dintre acele firme. Ultimii care m-au sunat au fost Red Point, cărora le-am tăiat-o scurt (şi lor) azi dimineaţă spunându-le clar şi răspicat că nu mă interesează nici un fel de job la ei. De fapt, acest telefon este şi cauza acestui post. Bănuiesc că bănuiţi ce urmează… exact, companiile care m-au refuzat, de câte ori am fost la ele, pe ce motive m-au refuzat şi altele. Până acum m-am ferit să le menţionez direct, dar … shit always hits the fan sooner or later.
Continue reading “Lista mea neagră”

Tags: , , , ,